Devin mai conştienţi de propria valoare şi capătă încredere. Este un prim pas spre viaţa de adult", spune Maniţiu ¬Özmen.
GRUP ŢINTĂ: Elevi din clasele I-VIII din comunitatea de romi şi medii defavorizate care au participat la programul de Meditaţii organizat de Fundaţia Porţile Deschise, Centru de Zi, Gherla pe parcursul anului şcolar încheiat.
SCOPUL:
Scopul taberei este de a forma copiilor spiritul de integrare într-un colectiv, de a forma independenţă în desfăşurarea activităţilor zilnice (îngrijirea corporală, servitul mesei, etc.), de dezvoltare şi întreţinere a condiţiei fizice, de a dezvolta în ei principii creştine sănătoase şi nu în ultimul rând de divertisment şi recreere.
OBIECTIVE pentru copii:
- Să înveţe să lucreze în echipă;
- Să înveţe comunicarea eficientă şi constructivă;
- Să dezvolte spiritul de sacrificiu şi de slujire;
- Să dezvolte un organism sănătos, entuziasm pentru activităţi în aer liber, obiceiuri bune şi sănătoase;
- Să se încurajeze buna dispoziţie şi simţul de împlinire;
- Să dezvolte încredere de sine, responsabilitate, auto-încredere, acceptarea altora şi o atitudine pozitivă faţă de ceilalţi copii;
- Să dezvolte principii creştine de viaţă sănătoase.
Parteneri in proiect: Sponsori din strainatate
Fundatia ``Portile Deschise``Centru de Zi
Voluntari din Romania si Elvetia
Descrierea proiectului:
-înscrierea copiilor în programul taberei prin taloanele pe care părinţii le-au completat şi le-au semnat, fiind de acord cu condiţiile prezentate în talon (inclusiv avizele epidemiologice pentru copii si carnetele de elev vizate, necesare pentru transportul cu trenul);
-pregătirea programului zilnic de către personalul Centrului: lecţiile pentru copii, jocurile, cântecelele şi de asemenea resursele materiale necesare: gasirea locatiei pentru tabara si realizarea tuturor demersurilor necesare pentru contractarea inchirierii acestei locatii; materiale didactice necesare organizării lecţiilor: Biblii, hîrtie de scris , pixuri şi creioane; instrumente muzicale necesare activităţilor muzicale; contactarea tuturor voluntarior necesari pentru tabara si intocmirea contractelor de voluntariat pentru acestia; gasirea celei mai bune modalitati de transport pana la locatia montana (tren sau autocar);
-Desfăşurarea zilnică a activităţilor pregătite finalizate cu realizarea unui portofoliu care va cuprinde fotografii şi impresii ale elevilor şi voluntarilor care au participat la tabără.